Vești bune pentru persoanele care au lucrat în grupa II de muncă. Cu cât cresc punctajele lunare pentru pensie și cât se reduce vârsta de pensionare

Vești bune pentru persoanele care au lucrat în grupa II de muncă. Cu cât cresc punctajele lunare pentru pensie și cât se reduce vârsta de pensionare
Publicat: 03/06/2024, 14:55

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis luni, 3 iunie 2024, că asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, dar şi în ce priveşte reducerea vârstei de pensionare.

“Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2755/95/2022, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (l) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 56 din Legea nr. 263/2010. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă”, a decis, luni, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ.

Curtea de Apel Craiova a sesizat ICCJ cu următoarea problemă de drept: dacă asimilarea grupei a II-a de muncă în condiţii speciale, conform articolului 30, alineatul 4 din Legea 263/2010, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare, conform articolului 100, litera b) din Legea 263/2010, sau doar cu privire la calculul stagiului de cotizare, prevăzut de articolul 56, alineatul (1), litera d), şi reducerea vârstei de pensionare, potrivit articolului 56 din Legea 263/2010.

Articolul 4 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că “este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”.

Conform art. 56, alineatul (1),  prin excepţie de la prevederile articolului 55, alineatul (1), litera b), persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la articolul 30, alineatul (1), literele g) şi i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi; alineatul (2) pentru persoanele care au desfăşurat activităţile prevăzute la alineatul (1), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.

Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei.


CITEȘTE ȘI:

Ce PENSII vor primi românii care nu au îndeplinit stagiul minim de cotizare de 15 ani? Vâsta de pensionare se majorează

Ce se întâmplă cu românii care nu pot obține adeverințele de VECHIME în muncă pentru recalcularea pensiilor / Anunțul ministrului Muncii

Categoria de români care poate ieşi la PENSIE la 60 de ani. Ministrul Muncii: „Fără nicio penalitate. Este o noutate în lege”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu, parastas de pomenire pentru Silviu Prigoană. Unde și când va avea loc evenimentul...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Înmormântarea lui Gigi Becali. Cum arată locul de veci unde va fi depus trupul patronului...
Cod galben de ploi, vânt puternic, lapoviță și ninsori, în România
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cine este soprana Cristina Păsăroiu, artista care l-a cucerit iremediabil pe Andrea Bocelli
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase